Compania chineză Jinpeng, specializată în vehicule ușoare, urbane, începând de la biciclete și terminând cu mașini electrice, a început extidnerea pe piața din Europa, lansându-și primul model destinat pieței locale.
Proprietarii vor fi obligați să își asigure trotinetele electrice cu care circulă pe drumurile publice, iar atât ei, câț și cei care închiriază astfel de trotinete vor trebuie să răspundă la 5 întrebări de circulație, pentru a putea utiliza trotinetele. De asemenea, vârsta pentru utilizarea unei trotinete electronice pe drumurile publice va crește de la 14 la 16 ani, conform unor amendamente aduse legislației în vigoare de către deputați.
Chiar dacă strategia șefului Renault Group, Luca de Meo, este orientată către segmentul compact, unde valoarea adăugată și profitul sunt mai mari, Dacia nu exclude un posibil automobil pe segmentul micro-car, acolo unde interesul este tot mai mare deoarece mașinile pot fi conduse de la 16 ani.